Activităţi de prevenire a înșelăciunilor, desfăşurate de poliţiştii vrânceni

Din buletinul de presă al IPJ Vrancea

 

În perioada 25-26 august a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea au desfășurat în municipiul Focșani și în comunele Tănăsoaia și Păunești activități pentru prevenirea infracțiunilor de înșelăciunea a  persoanelor  vârstnice.

Astfel, pentru creșterea gradului de informare a populației vârstnice cu privire la metode de autoprotecție în ceea ce privește infracțiunile contra patrimoniului (furturi, tâlhării, înșelăciuni) polițiștii de prevenire și de ordine publică au realizat o serie de activități informativ-preventive ce au avut drept grup țintă acest segment al populației.

Activitățile au urmărit informarea și sensibilizarea persoanelor vârstnice cu privire la fenomenul înșelăciunilor prin noua metodă a donațiilor bisericești dar și vechile metode: Covid, accidentul, pomana, tâlhării și furturi.

Persoanele vârstnice reprezintă un grup vulnerabil în ceea ce privește victimizarea infracțională, atât prin prisma caracteristicilor lor biologice, cât și psiho-sociale, vârsta a treia fiind caracterizată în general printr-o scădere a capacității fizice de a se apăra în fața unei potențiale agresiuni.

Dintre recomandările transmise de polițiști pentru prevenirea și gestionarea cazurilor de înșelăciuni amintim:

Nu permiteți, sub niciun motiv, accesul persoanelor necunoscute în curte/locuință.

Dacă, din motive întemeiate, permiteți necunoscuților să intre în locuință (de ex. pentru efectuarea unor reparații solicitate de dvs., reprezentanți ai unor firme a căror legitimație ați verificat-o) nu-i lăsați niciun moment fără supraveghere.

Nu dați curs solicitărilor venite din partea necunoscuților de a le înmâna diverse bunuri sau bani în schimbul unor  donații (chiar dacă sunt invocate instituții de încredere, precum biserica).

Evitați să păstrați în casă sume importante de bani și fiți discreți cu privire la sumele de bani sau bunurile de valoare pe care le dețineți.

În cazul în care sunteți sunat de un necunoscut care pretinde sume de bani pentru rezolvarea unor situații/accidente în care pretind că au fost implicate persoane din familia dumneavoastră, contactați imediat ruda în cauză chiar dacă vi se recomandă să nu faceți acest lucru. Nu înmânați nicio sumă de bani.

Pentru a nu ajunge victimele unei tâlhării, vă recomandăm :

Evitați deplasările în zone mai puțin circulate ;

Nu vă lăsați atrași în locuri dosnice, izolate ;

Când transportați sume mari de bani, nu vă deplasați singuri/e ;

Păstrați asupra dumneavoastră cât mai puțini bani lichizi ;

Evitați să consumați băuturi alcoolice împreună cu persoane necunoscute ;

Nu vă lăudați amicilor ocazionali cu valorile pe care le dețineți ;

Asigurați un iluminat corespunzător la intrarea în bloc și în fața liftului ;

Nu permiteți persoanelor necunoscute, care nu-și justifică prezența, să intre împreună cu dumneavoastră în incinta blocului ;

Instruiți-vă copiii să nu țină lucrurile de valoare, precum telefonul, la vedere.

Dacă ați fost victima unei infracțiuni, anunțați imediat cea mai apropiată unitate de poliție sau apelați 112.

Nu protejați infractorii prin tăcere, dându-le prilejul să comită și alte fapte.

 

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE: