Acțiunile în sistem integrat ale polițiștilor vrânceni continuă

 

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea au continuat acțiunile și ieri, 12 august a.c., în sistem integrat, cu peste 120 de efective din cadrul structurilor de rutieră, ordine publică și transporturi feroviare, având același obiectiv – creșterea gradului de siguranță rutieră și menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică.

În intervarul orar, 07:00-09:00 și 17:00-19:00, polițiștii vrânceni au acționat pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere produse pe fondul nerespectării regimului legal de viteză, al consumului de alcool sau altor substanțe la volan, precum și pentru alte încălcări ale legislației în vigoare.

În urma abaterilor constatate, aceștia au aplicat 253 de sancțiuni contravenţionale, în valoare de peste 71.000 de lei, dintre care, 219 conform prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și restul conform altor acte normative.

De asemenea, au fost reținute 13 permise de conducere, majoritatea pentru depășirea vitezei legale și au fost retrase 12 certificate de înmatriculare.

Totodată, polițiștii de ordine publică au organizat și desfășurat activități în aceeași măsură, și pentru prevenirea și combaterea ilegalităților îndreptate împotriva fondului forestier național privind tăierea, transportul, deținerea, prelucrarea și comercializarea materialelor lemnoase.

Poliţiştii atrag atenţia cu privire la obligativitatea respectării legalităţii, în toate domeniile, cu precizarea că, astfel de acţiuni vor continua şi în perioada următoare.

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE: