Acțiune pentru prevenirea furturilor din autoturisme

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea împreună cu jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea au realizat, astăzi, o activitate de conștientizare și informare a cetățenilor pentru prevenirea furturilor de și din autoturisme. Acțiunea s-a desfășurat în Târgul Auto din municipiul Focșani și zona Obor a municipiului Focșani.

Deoarece majoritatea furturilor din autoturisme sunt cauzate de neatenția proprietarilor, cetățenii au fost sfătuiți să adopte o conduită preventivă în ceea ce privește protecția bunurilor personale și să nu lase în interiorul autoturismului lucruri de valoare chiar și atunci când părăsesc autoturismul pentru o perioadă scurtă de timp.

De asemenea, având în vedere schimbările legislative pe linia prevenirii și combaterii efectelor pandemiei de Covid 19, cetățenilor li s-a reamintit faptul că se menține obligativitatea portului măștii de protecție în spațiile deschise din piețe, târguri, stații pentru transportul în comun și alte zone cu potențial de aglomerare.

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE: