Acoperiș în flăcări la Ruginești, din cauza unui coș de fum

Pompierii militari din cadrul Secției de Pompieri Adjud, au intervenit în această dimineață, în jurul orei 10:45, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei locuințe din comuna Ruginești, din cauza unui coș de fum neizolat corespunzător față de materialele combustibile.

La fața locului s-au deplasat, 3 echipaje cu 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă și 1 ambulanță SMURD. La sosirea forțelor de intervenție incendiul se manifesta la nivelul acoperișului locuinței, cuprinzând o suprafață de circa 70 mp. În sprijinul pompierilor militari au acționat și pompierii voluntari ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Ruginești.

Datorită intervenției prompte a echipajelor de stingere, locuința a fost salvată. În urma evenimentului, au ars: 70 mp din acoperișul locuinței și 30 mp de polistiren care izola acoperișul.

Paramedicii au acordat primul ajutor calificat unei persoane de sex feminin, în vârstă de 47 de ani, care a suferit atac de panică. Cu toate că i-au fost explicate consecințele, persoana a refuzat transportul la spital.