Accident mortal pe DN2 E85, între localitățile Golești și Urechești

Un bărbat de 54 ani a murit într-un accident rutier produs în această după amiază pe DN2 E85, între localitățile Golești și Urechești. La fața locului au ajuns 4 echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani care au intervenit cu 2 autospeciale de intervenție și modul SMURD (1 autospecială de descarcerare și 1 ambulanță SMURD). „Pompierii militari au acționat atât pentru descarcerarea celor două victime încarcerate și acordarea primului ajutor calificat răniților, cât și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor (PSI) necesare. În urma evenimentului a rezultat rănirea a 4 persoane (bărbați cu vârste cuprinse între 28 și 41 ani) și, din nefericire, decesul unei persoane (bărbat – 54 ani). Persoanele rănite, conștiente, prezentând politraumatisme, au fost preluate de ambulanțele SMURD și SAJ prezente la fața locului”, au transmis reprezentanții ISU Vrancea.