5 ha de viță de vie și vegetație uscată au ars la Panciu

Pompierii militari din cadrul Stației de Pompieri Panciu au intervenit, astăzi, 09 iulie, în jurul orei 12:00, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o cultură de viță de vie dezafectată, în cartierul Dumbrava din orașul Panciu.  La fața locului s-au deplasat  2 autospeciale de stingere cu apă și spumă.

Pompierii profesioniști au acționat, în cooperare cu SVSU Panciu, pentru stingerea și limitarea efectelor incendiului care amenința să se propage la mai multe plantații viticole. După aproximativ 2 ore incendiul a fost lichidat în limitele găsite. În urma evenimentului au ars circa 5 ha de vegetație uscată și viță de vie. Din cercetările efectuate a rezultat faptul că incendiul a izbucnit, cel mai probabil,  din cauza utilizării focului deschis în spații deschise.

Știri despre: , , ,