25 noiembrie – Ziua Internaţională de Eliminare a Violenţei împotriva Femeilor

Din buletinul informativ al IPJ Vrancea

Polițiștii vrânceni au marcat ”Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței asupra Femeilor – 25 noiembrie”, printr-o serie de activități de informare a cetățenilor din județul Vrancea, atât din mediul urban cât și din mediul rural

Ieri, 24 noiembrie,  polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității a organizat o activitate informativă cu titlul ”Tu poți spune stop violenței în familie! Noi te susținem!”, la sediul primăriei Ploscuțeni, adresat cetățenilor prezenți cât și celor care au urmărit de acasă prin televiziunea cu circuit închis existentă în comună.

Astăzi,  25 noiembrie, la cinematograful ”Balada” din municipiul Focșani a avut loc un nou eveniment pe această temă, organizat de Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea în parteneriat cu Ansamblul folcloric ”Țara Vrancei” la care au participat profesori și viitori asistenți medicali din cadrul școlilor postliceale sanitare din municipiul Focșani, dar și reprezentanți ai ISJ Vrancea, DJTS Vrancea.

Activitățile au constat în vizionarea filmului ”Aripi frânte”, ce prezintă aspecte privind violența în familie, dar și mărturii ale unor femei aflate în Penitenciarul de femei Târgșor, care și-au ucis partenerii de viață după ce ani de zile au fost abuzate de aceștia.

A urmat vizionarea unui scurt video ce prezenta o serie de sfaturi transmise de persoane publice, prin care îndemnau bărbații să nu se manifeste cu violență.

Filmele pot fi vizionate accesând link-urile  https://www.youtube.com/watch?v=Wp2ApHrDwkk , https://www.youtube.com/watch?v=EydN0RBDBo8.

Totodată, a avut loc o dezbatere susținută de polițiștii Serviciului de Ordine Publică privind legislația în vigoare și modul de intervenție al poliției în cazurile de violență în familie precum și sfaturi pentru prevenirea violenței. Polițiștii au oferit răspunsuri la întrebările adresate de persoanele aflate în sală, pe tema prevenirii violenței domestice.

Polițiștii au abordat aspectele legate de cercul violenței domestice, formele de manifestare, cauzele și consecințele ireparabile pe termen lung asupra membrilor unei familii dar și problematica legată de cadrul legislativ existent în țara noastră, ordinul de protecție provizoriu, condițiile în care o victimă a violenței domestice poate solicita un ordin de protecție precum și instituțiile care pot interveni în susținerea unei victime și parcursul procesului de ieșire din relația violentă.

Evenimentul s-a încheiat cu o surpriză artistică oferită de partenerii din cadrul Ansamblului folcloric ”Țara Vrancei” dar și prin oferirea unor pliante cu informații utile și bomboane cu mesajul ”Tu poți spune stop violenței în familie! Noi te susținem!”.

Totodată, mesaje cu informații utile pentru prevenirea violenței în familie vor primi și părinții elevilor din județul Vrancea prin intermediul grupurilor de părinți și a aplicațiilor de telefonie mobilă.

NU UITA!

– Violențele fizice au consecințe pe termen lung atât asupra victimei, cât și asupra agresorului și sunt pedepsite de lege.

– Violența emoțională/psihologică însoțește, de obicei, alte forme de violență.

– Rănile emoționale pot lăsa traume pe viață, sunt la fel de dure ca rănile fizice, dar nu la fel de vizibile.

– În nicio formă și în nicio împrejurare, obiceiul, cultura, religia, tradiția și onoarea nu pot fi considerate drept justificare pentru niciun tip de acte de violență.

– Cunoașterea drepturilor și obligațiilor îți dă putere asupra propriei vieți.

SINGURUL LUCRU CARE CONTEAZĂ ESTE SIGURANȚA TA!

INFORMEAZĂ-TE ŞI CERE AJUTOR!

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE: